Mijlocașul lui Bayern a decis încă un meci al „cocoșilor”, ajungând la al patrulea gol la națională, în 26 de prezențe în tricoul Franței.
Ribery a marcat singurul gol al partidei, din penalty, și a fost printre puținii care au dat satisfacție în fața Angliei. La finalul partidei era mulțumit de scor, dar a admis că mai sunt detalii de corectat. „După această partidă trebuie să reținem multe lucruri, în special intensitatea jocului și lupta dură de pe teren. Nu am cedat în fața Angliei, care practică un joc excelent. Am fost puternici în duelurile cu adversarii, dar mai avem de lucrat la unele chestii. Mă gândesc în special la prima repriză, unde pierdeam repede mingea după ce o recuperam”, a declarat Ribery. Â El a explicat și de ce a acoperit o bună parte de teren, deși inițial Domenech îl fixase în lateral. „Antrenorul m-a trimis la început pe dreapta. Dar apoi m-a mișcat în voie, așa cum am mai făcut-o la națională. Îmi place, pentru că în acest fel primesc baloane mai bune și pot accelera mai ușor, cum o fac acum la Bayern”, a completat mijlocașul, care crede că meciurile de la Euro 2008 vor avea aceeași intensitate ca și cel de miercuri seară.
"Victoria cu Anglia din această seară (n.r. – miercuri) este de bun augur pentru viitor. Echipa va avea încredere în ea de acum încolo" Franck Ribery, mijlocaș Franța
"N-am avut prea multe ocazii. Englezii ne-au pus în dificultate, dar important este că am câștigat" Jeremy Toulalan, mijlocaș Franța
"Ne-am apărat foarte bine și am arătat că suntem foarte puternici pe teren propriu. Sunt fericit pentru victorie" William Gallas, fundaș Franța
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER